Vezi filme noi subtitrate 2019 2020
EntertainmentMonden

Actorul Silviu Mircescu va deveni tată. „O să am băiat. Sunt bine, sunt deja pregătit”

Silviu Mircescu este unul dintre cei mai apreciați tineri actori de la noi. De-a lungul anilor a jucat în mai multe producții românești și chiar s-a lansat în muzică. Actorul are o piesă alături de Andreea Bălan și este prieten cu George Burcea. În curând acesta va deveni tată.

„Sunt foarte bine, sunt foarte ok. O să am băiat. Sunt bine, sunt deja pregătit. Aștept, în noiembrie se întâmplă. Mai e foarte, foarte puțin, dar sunt gata, sunt pregătit. Iubita mea e bine.

La început a avut niște probleme, dar acum e ok. Am pregătit căruțul, pătuțul, tot’, a zis Silviu, potrivit VIVA!

„Am avut niște emoții. La urma urmei, nu mă deranja dacă era fată sau băiat, dar, na, emoția, momentul, toată lumea, să stai cu spatele, cu ochii închiși. Sincer să fiu, am presimțit că am băiat, jur. Adică nu-mi făceam probleme”, a mai spus actorul.

 Silviu se iubeşte cu Roxana Niculae, asistentă tv la
matinalul de weekend de la Antena Stars.

Actorul Silviu Mircescu are 29 de ani şi, deşi până acum a jucat cu succes pe scena Teatrului Naţional, el a acceptat fără să stea pe gânduri propunerea Antena 1 de a participa la Ultimul trib.

Hits: 17

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close