catalina tomadoliuregina r&bVedete

Cătălina Toma, în doliu. ”Regina R&B” și-a pierdut mama

Este doliu în familia ”Reginei R&B”, Cătălina Toma. Mama sa s-a stins din viață. Artista a transmis un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socializare.

Cătălina Toma, supranumită ”Regina R&B”, este în doliu, după ce mama ei s-a stins din viață. Pe rețelele de socializare, artista care este stabilită peste hotare, în Statele Unite ale Americii, a transmis un mesaj foarte emoționant și dureros, arată Cancan.

”Odihnește-te în Rai, dragă mamă!!! Tu ai fost primul meu mentor spiritual! Dumnezeu ne-a adus împreună pentru un motiv. Nimic nu merita să nu te văd atunci când ar fi vrut. Nici cariera, nici banii, absolut nimic. Urăsc lumea în momentul acesta. Mă simt de parcă sufletul meu m-ar fi părăsit.

Cătălina Toma, în doliu: ”Iartă-mă că nu am fost cu tine în ultimele clipe”

Îți mulumesc pentru că mi-ai dat viață, talent muzical, frumusețe spirituală și niște gene uimitoare. Erai atât de frumoasă și de generoasă cu oamenii, dar viața nu a fost generoasă cu tine.

Iartă-mă că nu am fost cu tine în ultimele clipe. Îmi oferă consolare doar gândul că ai fost un Înger, atât de aproape de Dumnezeu și că ți-ai împlinit misiunea aici, pe Pământ, ți-ai trimis urmașii în America pentru a realiza lucruri mărețe și pentru a face diferența.

Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte și te rog, dacă mă auzi, nu te teme de nimic, pentru că Îngerii lui Dumnezeu te vor ajuta în drumul către lumină, în noua ta călătorie, o călătorie mult mai bună decât aceasta. Tu meriți tot ce este mai bine. Te iubesc!”, a scris Cătălina Toma pe contul ei de socializare.

”Mamă… ai scăpat din matrice! Mergi înainte, către lumină. Te iubesc atât de mult. Totuși, doare atât de tare, Ai făcut din mine un orfan iar eu nu sunt ca tine, atât de pură și înțelegătoare. Această lume e de r***t! Te iubesc!!!”,a mai scris Cătălina Toma.

Sursă foto: captură video Youtube

Hits: 1

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close