Entertainment

Ce spune Alexandra Dinu despre căsnicia ei cu Adrian Mutu. „Voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta”

Alexandra Dinu face parte din juriul „Românii au talent”, în noul sezon. Pentru acest proiect, actrița s-a mutat pentru o perioadă în România, împreună cu fiul ei, Mario. Vedeta a acordat un interviu pentru revista VIVA!, unde a vorbit despre cum s-a acomodat fiul ei în țară, dar și ce a însemnat pentru ea căsnicia cu Adi Mutu.

„În această perioadă, în care școala este online și poți să înveți de oriunde din lume, am decis că este cel mai bine pentru Mario să mă însoțească în România. Se simte foarte bine aici.

Este o nouă experiență pentru el. Nu a mai locuit atât de mult timp în România, însă se acomodează repede.

Este deschis și receptiv la tot ce înseamnă nou. Și-a făcut deja prieteni și are o viață socială palpitantă, din câte îmi dau seama”, a declarat Alexandra Dinu pentru revista VIVA!

Alexandra Dinu și Adi Mutu au fost căsătoriți, însă căsnicia lor nu a durat. „La vremea respectivă, am trăit foarte intens totul, eram și foarte tânără și fără experiență. Astăzi, însă, este un capitol încheiat de foarte mult timp, am senzația că face parte dintr-o  altă viață.

Este o experiență care m-a ajutat să cresc, să mă cunosc și să înțeleg ce îmi doresc. Și mi-a lăsat cel mai de preț cadou: pe fiul meu, Mario. Așa că voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta”, a mai adăugat vedeta pentru sursa citată.

Hits: 6

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close