EntertainmentStiri Mondene

Delia a dezvăluit ce meserie trebuia să urmeze. „Nu aș fi avut nervi”

Delia este una dintre cele mai iubite artiste din România. Vocea ei este apreciată, iar spectacolele sale sunt cu adevărat unice. Artista a vorbit recent despre ce profesie ar fi trebuit să urmeze.

„Am făcut liceul Dinu Lipatti și apoi Conservator, secția Pedagogie. Deci ar fi trebuit să fiu profă, dar nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva. Știu să explic omului cum să cânte ceva, am învățat asta la ‘X Factor’.

Cum să scoată ce e mai bun dintr-o piesă, ce să își imagineze când cântă. Dar să am răbdare cu toată lumea și să fiu obligată să fac asta, nu aş fi rezistat. Așa că a fost bine că nu am ajuns profesor”, a spus Delia într-un podcast.

Delia a mai dezvăluit și cum a fost prima ei experiență pe scenă, pe vremea când cânta în duetul N&D. 

„Eram la Constanța, aveam vreo 17 ani și după un concert N&D am aflat că urmează să fim plătiți. Am fost uimită, adică ei chiar ne dădeau bani pentru că le cântam.

Ieșise deja prima piesă, bubuise, știa lumea de noi. De banii ăia mi-am luat nişte inele de argint. Din alea cu cruci, pietroaie negre, aveam bani, îţi dai seama. Pentru mine a fost ceva…”, a adăugat jurata de la iUmor.

Hits: 0

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close