Vezi filme noi subtitrate 2019 2020
EntertainmentMuzică și Filme

Filmările pentru “Jurassic World: Dominion”, suspendate din cauza Covid

Filmările pentruJurassic World: Dominion” au fost suspendate după ce mai multe persoane din echipă au fost testate pozitiv cu Covid, informează News.ro.

Anunțul a fost făcut pe Twitter, de către regizorul Colin Trevorrow. “Am avut câteva rezultate pozitive la testele pentru coronavirus. La scurt timp după, toţi au fost testaţi negativ, dar, potrivit protocoalelor de siguranţă, vom face o pauză de două săptămâni”, a scris acesta pe rețeaua de socializare.

Informația a fost confirmată și de un purtător de cuvânt al studiourilor Universal. Anunțul a venit la câteva ore după ce Universal informase că a amânat data de lansare a “Jurassic World: Dominion” pentru 10 iunie 2022, cu un an mai târziu decât era programată.

“Jurassic World: Dominion” este al șaselea film din franciza care a debutat în urmă cu 27 de ani și este filmat în Marea Britanie. Timp de mai multe luni, lucrul la film a fost suspendat din cauza crizei sanitare. Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard au revenit în distribuţia din care fac parte Laura Dern, Sam Neill, Jeff Goldblum şi BD Wong.

Trevorrow a mai regizat “Jurassic World” (2015). Cele cinci lungmetraje “Jurassic Park” şi “Jurassic World” au generat încasări de peste 5 miliarde de dolari la nivel global. “Jurassic World” şi continuarea sa, “Fallen Kingdom”, au încasat fiecare peste un miliard de dolari.

Hits: 0

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close