Crăciun cu mine… Violetta Petre

Te du tristețe, lacrimă de ceară, oprește-ți hoinăreala între gene și lasă-mi bucuria înspre seară să îmi pătrundă-n suflet și în vene!

Vin Sărbătorile, prilej de veselie și-n cuibul meu, de-atâta vreme-i jale și plâng secundele în poezie, agonizând în puncte cardinale…

Mai scotocesc prin amintiri… albumul s-a-ngălbenit de toamnele pribege… nu-i nimeni să-i modifice parfumul și de mirosul dezolant să mă dezlege…

De-ar mirosi a cetină în casă, poate s-ar mai schimba un pic decorul, dar bradul e în vis pe unde lasă doar năluciri ce-mbracă incolorul…

Un Moș Crăciun cam zdrențuit de vreme zâmbește dintr-un ochi într-o grimasă și parcă îl aud cum iarăși geme, că-i singur de Crăciun la mine-n casă…

Doar într-un colț de suflet, parcă strigă un rest de bucurie temătoare, cu ultima-i putere mă obligă să plec la colindat pe țărm de mare…

M-așteaptă pescărușii, marea-și cerne, ca-n fiecare iarnă dor de vară, îngenunchez și valul și-l așterne pe pustinicia mea atât de-amară…

24.12.2021