EntertainmentStiri Mondene

Victor Rebengiuc a împlinit 88 de ani. „Azi sunt bine, dar tot îmi petrec durerile, în felul meu”

Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai iubiți actori de teatru și film din România. Astăzi împlinește 88 de ani, însă nu îi place să își serbeze ziua de naștere.

De-a lungul timpului, acesta a putut fi văzut în „O scrisoare pierdută”, „Pădurea spânzuraţilor”, regizate de Liviu Ciulei, „Balanţa” şi până la „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie, „Tănase Scatiu”, al lui Dan Piţa, sau „Moromete”, în viziunea lui Stere Gulea.

„Eu nu fac parte din categoria celor cărora le place să-şi
sărbătorească ziua de naştere. Pe măsură ce avansezi în vârstă, totul se
schimbă. Azi sunt bine, dar tot îmi petrec durerile, în felul meu.

Bătrâneţea aduce cu sine probleme de tot felul, multe supărătoare,
dar şi un nivel ridicat de îngrijorare cu privire la starea proprie de
sănătate, a celor din jurul tău sau alte lucruri, mai mult sau mai puţin
importante.

Aşa că, de ziua mea, nu există festivităţi aniversare. Nu-mi plac! Va fi un program normal, întreaga zi. Nu-mi plac cadourile, şi nu de ieri, de azi. De fapt, cred că nici nu ştiu să fi fost vreodată un tip care să fi avut arta de a face cadouri inspirate.

Ce aş putea dărui eu azi? O maşină, un tren, cum am văzut că fac alţii prin alte locuri? Nu ştiu ce să dau drept cadou, vă spun sincer!”, s-a destăinuit Victor Rebengiuc pentru impact.ro.

Hits: 1

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close