EntertainmentStiri Mondene

Victoria Răileanu, actrița din „Vlad”, dezvăluiri uimitoare după divorț. „Au început atacurile de panică și tăvălitul pe covorul din sufragerie, suflatul în pungă și…”

La un an și patru luni de la divorțul de soțul ei, actrița Victoria Răileanu a făcut declarații uimitoare pe contul de socializare. Vedeta a trecut printr-o perioadă grea, iar astăzi a fost invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”, unde a recunoscut că face încă terapie, dar se simte mult mai bine.

„Ultimul an și patru luni pentru mine: am trecut de la
eliberare la a-mi da seama că la 31 de ani nu știu absolut nimic despre mine.

 Apoi la a vrea să mă
cunosc cu îndârjire și încrâncenare ACUM! Am realizat că nu pot asta și am fost
dezamăgită de mine.

Apoi a venit rândul abandonului și respingerii. Am ajuns la o respingere și mai mare pe care am resimțit-o 6 luni mai târziu (după separare), au început atacurile de panică și tăvălitul pe covorul din sufragerie.

Suflatul în pungă, am căzut în genunchi plângând un plâns care parcă nu era al meu, rugându-mă la un Dumnezeu în care habar nu am dacă cred spunându-i «nu mai pot, nu mai pot».

M-am simțit cel mai singur om de pe pământ. Am ajuns la mai
bine, la foarte bine, la senzația de ușurătate și aer.

Apoi iar frică, spaimă, fugă, dorința de a mă deschide față de cineva nou în timp ce mă loveam singură de ușile mele închise din cauza traumelor recente. Am reușit să le deschid. M-am speriat. Am fugit din nou. Am fost respinsă din nou. 

Am simțit furie. O furie de animal sălbatic. Rănile mele de nedreptate, respingere și abandon erau deschise larg și tot ce puteam să fac era să mă uit la ele cum sângerează și să accept că asta e realitatea. Și știu că drumul ăsta nu se oprește aici.

O să mai am momente grele. Dar îmi spun mereu – ridică-te! Ridică-te și mergi mai departe pentru că toate sunt ale tale și ele te fac pe tine cine ești”, a scris Victoria zilele trecute pe contul de socializare.

„Vin de la terapie”

În ediția de luni, La Măruță, Victoria Răileanu a acceptat să își spună povestea și în fața camerelor de filmat, după divorțul de Conrad Mericoffer. Cei doi au împreună un băiețel.

„Vin de la terapie. Mă simt mult mai bine. Cel mai bine este să ajungi să te cunoști tu pe tine, să știi cine ești. Nu a fost vorba de înșelat, eu nu știu nimic.

Noi eram și foarte diferiți ca oameni. Vorbim doar subiecte ce îl privesc pe băiețelul nostru. Cu socrii mei mă înțeleg bine, mai ales că îl mai las pe băiat la ei atunci când am nevoie”, a spus Victoria „La Măruță”.

Hits: 1

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close